Nu cred că există vreun gamer care să nu fi auzit de DOTA cel puțin o dată. Cum am mai menționat în câteva articole, Defense of the Ancients (prescurtat DOTA) este un mod pentru Warcraft III creat de fani, care a devenit extrem de popular și a pus bazele genului MOBA (Multiplayer Online Battle Arena), care cuprinde titluri precum League of Legends și Heroes of Newerth.
Pe bună dreptate, DOTA este “tăticul” genului MOBA.
Un nou competitor pe piața MOBA va fi DOTA 2, atunci când va ieși din faza beta. Însă, ca să trec direct la subiect, DOTA 2 este titlul unui joc produs în totalitate de Valve, poate că știi. Și eu am fost puțin șocat atunci când am văzut că Valve chiar intenționează să-și denumească noul joc MOBA chiar DOTA 2.
Cu toate că nici Blizzard nu deține niciun drept asupra trademark-ului DOTA, cred că este nedrept ca Valve să folosească această denumire, având în vedere că DOTA a fost un termen folosit de fani numai în jurul comunității Warcraft III de peste șase, șapte ani. Se pare că nici Blizzard nu consideră decizia celor de la Valve ca fiind corectă. Așadar, Blizzard a inițiat un proces împotriva celor de la Valve și afirmă că aceștia n-au niciun drept asupra trademark-ului DOTA.
Deși este puțin probabil, oare Valve va ajunge să-și redenumească mult-așteptatul joc? Tu ce crezi?
sursa: VG247






















Atata timp cant nu incalca nici o lege cei de la Valve sunt acoperiti. Din punct de vedere moral nu se face, dar cand vine vorba de un potential succes care poate aduce sume frumoase la Valve, se cam duce pe geam morala. In parte e si vina Blizzard ca nu si-au asumat trademark’ul DOTA care sincer nu stiu nici acum de ce nu au facuto, ca au toate drepturile.
Da, o parte din vină o are și Blizzard, deoarece în trecut a refuzat să se asocieze cu trademark-ul DOTA.
Acum a descoperit și Blizz ce potențial are genul MOBA (League of Legends, mai exact) și nu renunță fără “luptă” la trademark, mai ales că este programată lansarea jocului Blizzard DOTA.
Dota 2 este facut de IceFrog ,cel care a creeat harta dota pt warcraft 3 , proces incheiat
True.